O ISTORIE BOLNAVĂ MINTAL
Să citeşti „Istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintal”, minunata piesa a lui Matei Vişniec – care, pentru orice străin din afara lumii noastre, nu poate apărea decât drept o fantezie atroce, un joc expresiv şi crud al imaginaţiei.Cineva sugera că puţinii oameni normali care au mai rămas după trauma comunismului ar trebui închişi într-un ospiciu; doar nebunii sunt liberi într-o lume bolnavă. Această piesă a avut un succes răsunător, fiind jucată în peste zece tări europene şi având afişe lipite la intrarea a peste 25 de teatre din lume.
„Compania Open First Theatre reuşeşte să provoace publicului emoţii puternice, într-un spectacol în care cântecele sumbre alternează cu cântece abia şoptite, în care se joacă jocuri nebuneşti, se fac declaraţii de dragoste şi se bea alcool.
Personajele suportă transformări ulterioare de la o secundă la alta, conferind piesei o atmosferă care frizează nebunia şi în care ideile subversive şi aluziile provocatoare se regăsesc din belşug. Un final puternic care ne face să ne întrebăm: Stalin e mort cu adevărat? O satiră mai ascuţită ca lama unui bisturiu.”(Three Weeks)Piesa „ICPPBM” scrisă de M. Vişniec a mai fost montată în SUA, Moldova, Franţa, Germania, Serbia, Polonia, Israel, ia spectacolul american realizat de Florin Fătulescu a fost prezentat in 2006 la Festivalul de teatru Edinburgh.Aceaşi piesă o puteţi vedea şi pe scena teatrului naţional din Bucureşti (TNB), în aceeaşi regie a domnului Fătulescu, cu unii dintre actorii de mare valoare ai teatrului naţional bucureştean: Claudiu Bleonţ, Florina Cercel, Mircea Rusu, Medeea Marinescu, Andrei Duban ş.a.
O concluzie mai formală a acestei piese care trebuie neapărat citită şi văzută pe scena unui teatru, este faptul că ironia şi satira nu au dispărut nici în secolul XXI, ba mai mult, a înflorit prin acest dramaturg de mare valoare pe care-l salutăm şi-l respectăm cu toţii – Matei Vişniec.
„Iată de ce strigătul meu esenţial în această piesa este „Stalin nu e mort!” – pentru că în orice moment, noi profeţi, noi „mari” iluminaţi, pot să reînceapă oriunde experimentul celei „mai bune lumi posibile”, pe spatele a milioane de oameni. Această piesă se doreşte un act de reîmprospătare a memoriei, o încercare de a radiografia această formă sofisticată de utopie care a fost comunismul – oroarea – travestită în costum umnanist.” (Matei Vişniec)
„Compania Open First Theatre reuşeşte să provoace publicului emoţii puternice, într-un spectacol în care cântecele sumbre alternează cu cântece abia şoptite, în care se joacă jocuri nebuneşti, se fac declaraţii de dragoste şi se bea alcool.
Personajele suportă transformări ulterioare de la o secundă la alta, conferind piesei o atmosferă care frizează nebunia şi în care ideile subversive şi aluziile provocatoare se regăsesc din belşug. Un final puternic care ne face să ne întrebăm: Stalin e mort cu adevărat? O satiră mai ascuţită ca lama unui bisturiu.”(Three Weeks)Piesa „ICPPBM” scrisă de M. Vişniec a mai fost montată în SUA, Moldova, Franţa, Germania, Serbia, Polonia, Israel, ia spectacolul american realizat de Florin Fătulescu a fost prezentat in 2006 la Festivalul de teatru Edinburgh.Aceaşi piesă o puteţi vedea şi pe scena teatrului naţional din Bucureşti (TNB), în aceeaşi regie a domnului Fătulescu, cu unii dintre actorii de mare valoare ai teatrului naţional bucureştean: Claudiu Bleonţ, Florina Cercel, Mircea Rusu, Medeea Marinescu, Andrei Duban ş.a.
O concluzie mai formală a acestei piese care trebuie neapărat citită şi văzută pe scena unui teatru, este faptul că ironia şi satira nu au dispărut nici în secolul XXI, ba mai mult, a înflorit prin acest dramaturg de mare valoare pe care-l salutăm şi-l respectăm cu toţii – Matei Vişniec.
„Iată de ce strigătul meu esenţial în această piesa este „Stalin nu e mort!” – pentru că în orice moment, noi profeţi, noi „mari” iluminaţi, pot să reînceapă oriunde experimentul celei „mai bune lumi posibile”, pe spatele a milioane de oameni. Această piesă se doreşte un act de reîmprospătare a memoriei, o încercare de a radiografia această formă sofisticată de utopie care a fost comunismul – oroarea – travestită în costum umnanist.” (Matei Vişniec)
