IMAGINEA REALITĂŢII
Am impresia că nu sunt ceea ce toţi cred că sunt – un om ca oricare altul. Treceam pe bulevardul Mihail Kogălniceanu, şi-am zărit un cerşetor tânăr, chiar foarte tânăr, la vreo 17-18 ani, care stătea ghemuit în faţa unei clădiri părăsite, ţinând un pui de câine maidanez în braţe şi alături un carton pe care scria: „Am o vârstă la care el cunoaşte deja sărăcia mâncării, însă eu nu sunt sărac, ci doar lipsit de prietenia celor din jurul meu...”. N-am putut crede ceea ce citisem, doar de dragul acelui câine, şi m-am oprit pe o bancă din faţa lui, citind încă o dată, şi-ncă o dată, până când mi-am zdruncinat trupul datorită emoţiei pe care o aveam în acel moment. Nu ştiam ce să fac, ori dacă este prea mult pentru acel băiat să-i arunc în sictir 1 leu, probabil cum au mai făcut-o şi alţii acum mult timp în urmă.
Am înţeles atunci că oricine poate ajuta un om, însă niciodată nu este de-ajuns să-l faci să zâmbească doar cu nişte mărunt aruncat în scârba aflată în subconştientul tău, şi după câteva minute ori poate chiar mai puţin să uiţi ceea ce ai făcut şi să uiţi că există pe Kogălniceanu un copil „nu sărac, ci lipsit de prietenia celor din jurul său...”. I-am promis în gând că mă voi ruga pentru sănătatea lui; poate nu este cel mai mare dar pe care i l-aş putea oferi, însă o vorbă bună adusă ceLui de sus este întotdeauna bine venită şi apreciată.
Am senzaţia că unii dintre noi nu se uită în jurul lor, că n-au curajul s-o facă. Ce aş putea înţelege din imaginea care mi-a străpuns ulterior vederea – doi ţigani trecând prin faţa acestui suflet singur şi scuipând înspre el cu silă – este poate imaginea unui film rătăcit în raftul casei de producţie cu un succes mai mult decât acela de a-l fi vizionat câţiva dintre oamenii acestei planete.
O prietenie pentru care aş renunţa la un pachet de ţigări, la un meniu pompos de la Spring Time, ori la o seară petrecută alături de acei oameni pe care îi cred a-mi fi prieteni buni...
Un sens căruia îi datorez umila mea plecăciune în faţa vieţii, acela că, sunt un om ca oricare altul, însă spre deosebire de alţii, eu mă tem de acest lucru, mă simt prost că fac parte din această specie – hommo sapiens – de care nu sunt mândru, de care m-aş dezlipi oricând pentru totdeauna, fie că am ori nu darul de a vorbi bine sau prost.
Nu sunt un om bun, însă alţii îşi scuipă în scârbă un viitor posibil prieten bun, ceea ce nu este un lucru trist, ci mai degrabă un lucru jignitor la adresa propriei sale specii.
Am înţeles atunci că oricine poate ajuta un om, însă niciodată nu este de-ajuns să-l faci să zâmbească doar cu nişte mărunt aruncat în scârba aflată în subconştientul tău, şi după câteva minute ori poate chiar mai puţin să uiţi ceea ce ai făcut şi să uiţi că există pe Kogălniceanu un copil „nu sărac, ci lipsit de prietenia celor din jurul său...”. I-am promis în gând că mă voi ruga pentru sănătatea lui; poate nu este cel mai mare dar pe care i l-aş putea oferi, însă o vorbă bună adusă ceLui de sus este întotdeauna bine venită şi apreciată.
Am senzaţia că unii dintre noi nu se uită în jurul lor, că n-au curajul s-o facă. Ce aş putea înţelege din imaginea care mi-a străpuns ulterior vederea – doi ţigani trecând prin faţa acestui suflet singur şi scuipând înspre el cu silă – este poate imaginea unui film rătăcit în raftul casei de producţie cu un succes mai mult decât acela de a-l fi vizionat câţiva dintre oamenii acestei planete.
O prietenie pentru care aş renunţa la un pachet de ţigări, la un meniu pompos de la Spring Time, ori la o seară petrecută alături de acei oameni pe care îi cred a-mi fi prieteni buni...
Un sens căruia îi datorez umila mea plecăciune în faţa vieţii, acela că, sunt un om ca oricare altul, însă spre deosebire de alţii, eu mă tem de acest lucru, mă simt prost că fac parte din această specie – hommo sapiens – de care nu sunt mândru, de care m-aş dezlipi oricând pentru totdeauna, fie că am ori nu darul de a vorbi bine sau prost.
Nu sunt un om bun, însă alţii îşi scuipă în scârbă un viitor posibil prieten bun, ceea ce nu este un lucru trist, ci mai degrabă un lucru jignitor la adresa propriei sale specii.
ps: imi place antetul