CU DRAG, 2009!

By Nicolae Sionescu

În anul 2009 vor fi oameni simpli printre noile legi date de către cei ce vor sa conducă România, așa cum se cuvine, așa cum ar trebui să conducă domnul Yoyolicio – Noua Guinee. Mârșăviile despre care nu vreau să vorbesc, se mișcă-n direcții active și enervante pentru noi, oamenii de rând, însă pe de-o parte avem șansa să refacem o revoluție, încă una, să facem poze cu tancul – ei copiii, să alergăm printre soldați cu acadelele în gură sau mai bine să ne dăm cu skate-ul în piata Revoluției în timp ce gloanțele și agitația românilor vor face cunoștiință, adică se vor reîntâlni. Sau mai bine să dăm năvală peste guvern ori să numărăm ghiulurile miniștrilor și să asistăm la grătarele făcute în curtea parlamentului.
În 2009 va fi frumos pentru că nimeni nu conștientizează adorația omenirii față de noile slogane electorale sau față de noii mamuți aflați la conducere. Eu voi fi în continuare alături de mine și de prietenii mei, voi desluși toate misterele, voi scrie, mă voi îndrăgosti din nou și voi merge cât mai des la teatru în ciuda spațiilor verzi create de către ei, ăia de sus, pentru noi ăștia de jos.
Suntem fără să ne dăm seama – oameni ordonați și muncitori, dar proști fără nicio ezitare. Și mai credem în vorbe mari, în promisiuni și-n vulpi care se maturizează de-abia acum, în 2009.
Să trăim bine, pentru că așa ne-a fost promis, iar noi trebuie să avem bunul simț și să-l ascultăm pe domnul președinte, fără ca cineva să-l atace verbal ori să-l ridice-n slăvi. Este un bun marinar dar un mare handicap al politicii din România (Ups! Mi-a scăpat...). Și ce dacă? Mai bine ne trezim în 2010, iar până atunci, ne îmbătăm și cădem sub mesele guvernului, ne drogăm pentru că asta ne place să facem, ne umflăm mațele cu cârnați și ceafă de porc sau cântăm pe ritmuri de manele imnul României.

Suntem atât de simpatici și toți râd de noi, iar nouă ne place la nebunie, ba mai mult, credem că suntem niște inteligenți comicari, umoriști, fără de care Planeta Albastră nu ar putea exista, și totuși suntem doar niște... copii de bani gata în fața unor tătici cu și mai mulți bani decât ne putem noi imagina.

LA MULȚI ANI!

(Ne vedem în 2009 atunci când voi trăi mai bine!)
 

0 comments so far.

Something to say?