(FE(EL)LE) - Feel-El-Elle
Nu m-am putut despărţi de acel gând care mă răscoleşte în fiecare moment mai puţin bizar din ziua mea de trai în acest oraş gotic. Şi astfel am început să-mi calculez, în stil matematic, timpul în care aş parcurge distanţa dintre porţile sufletului meu şi porţile sufletului tău. Eşti în pragul uitării, dar mai poţi privii în faţă, viclenia iubirii, spânzurată, plină de sângele negru al celor care te-au umilit sentimental. Ai grijă, draga mea Amy, de cruda inspiraţie a celui care te-a măcelărit cu trupul, şi fii atentă din dreapta cărui şurub va sări piuliţa aia dornică de amor industrial – pe scările prăfuite ale fabricii comuniste, de acum înainte trăită în trecut pe veci. Nu o să poţi admite simplul fapt că dragostea durează mai mult decât întreaga ta viaţă. Dar te pot contrazice, dacă-mi permiţi şi-mi dai dreptate: ai cunoscut vreodată înţelesul vieţii pus în acelaşi spaţiu cu cel al iubirii? Defapt, ai încercat să iubeşti în acelaşi ritm precum ţi-ai preţuit viaţa în momentele de decădere magistrale?
- Nu. Ori poate n-am înţeles sistemul de operare.
N-ai înţeles fiindcă tot ceea ce tu eşti, rămâne aici, iar tot ceea ce tu iubeşti, se divide în acei atomi care produc reacţii adverse sentimentale, aşa cum ea plânge cu lacrimile ajunse-n vârful picioarelor, cauzată de dispariţia trupului tău, al cărui suflet nu mai cunoaşte realitatea, ci doar irealul, trăind în acel univers de dincolo de lumea vie palpabilă – acum ai descoperit sensul?
- Poate, voi încerca cu siguranţă.
Să nu încerci prea târziu, să nu te grăbeşti. Ştii tu motivul principal pentru care gândirea unui om îşi spune adio, la reîncarnarea produsă cu câtva timp după plecare?
- Nu.
De ce toate răspunsurile tale sunt negative?! De ce îţi este teamă de dispariţia mea?! Amy, regăseşte-te printre îngeri, cautăţi diploma de pământean şi întoarcete printre noi, acum, când toamna îşi schimbă statutul, acela de regină a culorilor de dragoste. E atât de frumos să-ţi mângâi pruncul înfăşurat în cearceaful acela alb, curat, frumos mirositor. Şi tu, ce aştepţi?
- Să te pot cunoaşte mai bine, precum Einstein a cunoscut fizica universului.
Crezi c-ai să reuşeşti? Cunoşti tu toate aceste formule de care depinde atracţia noastră corporală? N-aş fi sigur de asta. Cel puţin Damian mi-a scris un intro, despre care se tot vorbeşte, şi-n care specifica ritmul bătăilor inimii într-o oră. Sunt multe, foarte multe, cam atâtea câte sărutări mi-ai oferit, şi-ncât am conceput această formulă de cunoaştere.
În tipicul tău feminin se pot constrânge doar teoriile marilor fizicieni şi matematicieni, astfel încât să mă prinzi în fapt, alături de fiinţa ta nemărginită, ruptă şi remontată în planul sentimental propulsat în vasta epocă modernă, în acea epocă în care dragostea durează mai puţin decât o viaţă lăsată de Dumnezeu, iar cel mai hidos moment al ei, este simpla comutare a sentimentelor neadevărate, şi-atât.
Pentru că noi doi, suntem defapt două motive pentru care cel de-al treilea trăieşte, acum ai înţeles, Amy?
- .....
