OCHILOR MEI, (CU DRAG!)
„N-ai prestat prea bine, iar vântul a suflat, ştiai că vine şi te-a luat.”
E morbid, sinitru, acvatic, ceea ce se întâmplă în spaţiul ăsta celest. Aici e cald, dar bate vântul din când în când, iar atunci când bate, e teroare. Mona nu ştia să pronunţe cuvântul „claustrofob” şi nici nu ştia prea bine ce înseamnă. Mi-a zis că l-a auzit la amicul ei Radu, fără să-şi dea seama, a bufnit în râs, într-unul din care cu greu te mai poţi opri. Evident că i-am căutat scuzele necesare pentru a nu se face de râs, de la atâta râs, era oarecum logic. Dar peste noapte, s-a întâmplat acel ceva ce nu voiam să se petreacă. M-a trântit în pat şi m-a epuizat rapid. Da, am jucat Black Jack, până m-a lăsat fără niciun ban în buzunar. E norocoasă. „Du-te într-un casino, frumoaso, şi lasă-i pe ăia fără niciun ban în buzunar, nu ţi-am făcut nimic, ca să te porţi aşa cu mine.” A râs din nou, ca o nebună scăpată de la spitalul 9. Ai putut să controlezi jocul acela mai bine decât ţi-ai controlat viaţa.
Bulevradul Iuliu Maniu, se divide în două linii perfect paralele, despărţite de un culoar intrigant de pământ sădit cu gazon românesc. Furnici ce mişună continuu, zi de zi, noapte de noapte. Infecţia totală a acestor imagini, o reprezintă acele puncte sinistre, care se mişcă cu o viteză mult mai mică faţă de mişcarea celulelor nervoase din corpul Monei, care iar râde în hohote, iar asta mă disperă, şi mă face să decurg la anumite gesturi de om bolnav psihic, dar nu sunt, aşa că... mă retrag.
Cercurile şi triunghiurile din vitrina asta nu sunt adevărate. Cum să nu? Geometria nu s-a schimbat. Dar asta nu poate să excludă posibilitatea de a obstrucţiona intenţia mea firească de a-mi schimba iluzia din faţa ochilor mei morţi. Deci, surprinzător, inumanii aceia de pe stradă, care înjură şi scuipă la fiecare pas, se pot numi triunghiuri ori cercuri adevărate. Ce legătură există între aceste două principii? Simplu – nu sunt principii, sunt realităţiile mele negre.
Mona, mai râzi te rog, c-am adormit pe canapeaua asta incomodă. Aş dori să mă vezi dezbrăcat, în uniforma aia lăsată de Dumnezeu, dar n-ai putea rezista tentaţiei de a-mi analiza corpul, şi asta mă face să cad totuşi lat de somn, aici, la tine acasă. Ah, şi încă ceva, nu lăsa ordinea asta să predomine; vreau ca mâine dimineaţă, când mă trezesc, să cred că ţi-am analizat fiecare milimetru alcătuit din bucăţile de carne ce-ţi învelesc sufletul şi tot ceea ce înseamnă interiorul tău uman. Ai înţeles?
E morbid, sinitru, acvatic, ceea ce se întâmplă în spaţiul ăsta celest. Aici e cald, dar bate vântul din când în când, iar atunci când bate, e teroare. Mona nu ştia să pronunţe cuvântul „claustrofob” şi nici nu ştia prea bine ce înseamnă. Mi-a zis că l-a auzit la amicul ei Radu, fără să-şi dea seama, a bufnit în râs, într-unul din care cu greu te mai poţi opri. Evident că i-am căutat scuzele necesare pentru a nu se face de râs, de la atâta râs, era oarecum logic. Dar peste noapte, s-a întâmplat acel ceva ce nu voiam să se petreacă. M-a trântit în pat şi m-a epuizat rapid. Da, am jucat Black Jack, până m-a lăsat fără niciun ban în buzunar. E norocoasă. „Du-te într-un casino, frumoaso, şi lasă-i pe ăia fără niciun ban în buzunar, nu ţi-am făcut nimic, ca să te porţi aşa cu mine.” A râs din nou, ca o nebună scăpată de la spitalul 9. Ai putut să controlezi jocul acela mai bine decât ţi-ai controlat viaţa.
Bulevradul Iuliu Maniu, se divide în două linii perfect paralele, despărţite de un culoar intrigant de pământ sădit cu gazon românesc. Furnici ce mişună continuu, zi de zi, noapte de noapte. Infecţia totală a acestor imagini, o reprezintă acele puncte sinistre, care se mişcă cu o viteză mult mai mică faţă de mişcarea celulelor nervoase din corpul Monei, care iar râde în hohote, iar asta mă disperă, şi mă face să decurg la anumite gesturi de om bolnav psihic, dar nu sunt, aşa că... mă retrag.
Cercurile şi triunghiurile din vitrina asta nu sunt adevărate. Cum să nu? Geometria nu s-a schimbat. Dar asta nu poate să excludă posibilitatea de a obstrucţiona intenţia mea firească de a-mi schimba iluzia din faţa ochilor mei morţi. Deci, surprinzător, inumanii aceia de pe stradă, care înjură şi scuipă la fiecare pas, se pot numi triunghiuri ori cercuri adevărate. Ce legătură există între aceste două principii? Simplu – nu sunt principii, sunt realităţiile mele negre.
Mona, mai râzi te rog, c-am adormit pe canapeaua asta incomodă. Aş dori să mă vezi dezbrăcat, în uniforma aia lăsată de Dumnezeu, dar n-ai putea rezista tentaţiei de a-mi analiza corpul, şi asta mă face să cad totuşi lat de somn, aici, la tine acasă. Ah, şi încă ceva, nu lăsa ordinea asta să predomine; vreau ca mâine dimineaţă, când mă trezesc, să cred că ţi-am analizat fiecare milimetru alcătuit din bucăţile de carne ce-ţi învelesc sufletul şi tot ceea ce înseamnă interiorul tău uman. Ai înţeles?
....
