SIMFONIA URBANĂ (articol)
Epitete, metafore, personificări, comparaţii şi multe altele.
Despre ce e vorba în „Simfonia Urbană”, pot spune doar că indiferent de nostalgia bucureştenilor, traficul agitat din centru până-n măduva oraşului, se aşează cap la cap cu celelalte „mici” bazaconii propulsate pe harta unui oraş modernizat de dragul „banilor”.
Căci tot veni vorba de sarcasmul orelor trecute de fix (19 – 20), am să mă decid în sfârşit (sper) să culeg din naşterea acetui zgomot ciudat al motoarelor, fiecare dintre posibilităţile omului de a-şi băga sensul său propriu în sensul aglomeraţiei urbane. Defapt nu cunoaştem toţi direcţia în care muritorii de rând îşi plimbă trupurile prin mijloacele de transport în comun, fară ca cei de „jos”, din maşinile clasice, ori din maşinile „de bani gata” să aibe habar de ce iad ne este în stare să ne fie pus ca o condiţie a unui cetăţean normal, căruia i se adresează domnul primar, actual domn’ doctor Oprescu – pe deasupra intimitatea noastră ne este sugrumată de mirosul dulce-acrişor al celui de lângă noi.
Teea, mi-a spus într-o zi că nimeni nu va putea face ceva în legătură cu asta. După trei luni de zile a murit. Din ce cauză? Nu ştiu. Mi-a părut sincer rău, era o fată de treabă, prietenoasă.
Descovici, bunul meu prieten, mi-a arătat o poză din Viena, un oraş în care am fost, l-am vizitat din scoartă-n scoarţă, şi-am constatat cu stupoare că ăia de acolo, austriecii, dragii de ei, au foarte puţine mijloace de transport în comun, ca număr, însă ei au habar de ce înseamnă civilizaţia, strictul necesar de oameni aflaţi într-un mijloc de transport în comun, ba mai mult, traversarea de la un cap la altu’ al oraşului, nu durează mai mult de treizeci de minute, şi vorba aia, e mare a dracului, Viena asta.
Noi ne simfonizăm în continuare cu Mercedesurile astea noi, albe, de-acum cam jegoase, ne facem de cap atunci când avem drum în celălalt capăt al capitalei şi, ne sinchisim să înţelegem problemele grave ale celor care ne conduc frumoasa noastră capitală.
Şi-n fond şi la urma urmelor, de ce dracu ne agităm noi atât, când ştim deja în ce ţară trăim, iar pe deasupra, mai ştim şi că eminentul nostru popor suge din carnea intelectuală a marilor oameni de vază din întreaga lume, căci pe micile ecrane de pe youtube, ne vedem noi înşine cât dă dăştepţi estem.
Despre ce e vorba în „Simfonia Urbană”, pot spune doar că indiferent de nostalgia bucureştenilor, traficul agitat din centru până-n măduva oraşului, se aşează cap la cap cu celelalte „mici” bazaconii propulsate pe harta unui oraş modernizat de dragul „banilor”.
Căci tot veni vorba de sarcasmul orelor trecute de fix (19 – 20), am să mă decid în sfârşit (sper) să culeg din naşterea acetui zgomot ciudat al motoarelor, fiecare dintre posibilităţile omului de a-şi băga sensul său propriu în sensul aglomeraţiei urbane. Defapt nu cunoaştem toţi direcţia în care muritorii de rând îşi plimbă trupurile prin mijloacele de transport în comun, fară ca cei de „jos”, din maşinile clasice, ori din maşinile „de bani gata” să aibe habar de ce iad ne este în stare să ne fie pus ca o condiţie a unui cetăţean normal, căruia i se adresează domnul primar, actual domn’ doctor Oprescu – pe deasupra intimitatea noastră ne este sugrumată de mirosul dulce-acrişor al celui de lângă noi.
Teea, mi-a spus într-o zi că nimeni nu va putea face ceva în legătură cu asta. După trei luni de zile a murit. Din ce cauză? Nu ştiu. Mi-a părut sincer rău, era o fată de treabă, prietenoasă.
Descovici, bunul meu prieten, mi-a arătat o poză din Viena, un oraş în care am fost, l-am vizitat din scoartă-n scoarţă, şi-am constatat cu stupoare că ăia de acolo, austriecii, dragii de ei, au foarte puţine mijloace de transport în comun, ca număr, însă ei au habar de ce înseamnă civilizaţia, strictul necesar de oameni aflaţi într-un mijloc de transport în comun, ba mai mult, traversarea de la un cap la altu’ al oraşului, nu durează mai mult de treizeci de minute, şi vorba aia, e mare a dracului, Viena asta.
Noi ne simfonizăm în continuare cu Mercedesurile astea noi, albe, de-acum cam jegoase, ne facem de cap atunci când avem drum în celălalt capăt al capitalei şi, ne sinchisim să înţelegem problemele grave ale celor care ne conduc frumoasa noastră capitală.
Şi-n fond şi la urma urmelor, de ce dracu ne agităm noi atât, când ştim deja în ce ţară trăim, iar pe deasupra, mai ştim şi că eminentul nostru popor suge din carnea intelectuală a marilor oameni de vază din întreaga lume, căci pe micile ecrane de pe youtube, ne vedem noi înşine cât dă dăştepţi estem.
